Indivizii care suferă de tulburare de personalitate de tip borderline au o lipsă majoră de afectivitate, o stimă de sine scăzută și senzația de gol interior. Ei trăiesc în permanență un stres al angoasei de abandon.
Relațiile acestora sunt fluctuante și instabile, manifestă tot timpul instabilitate emoțională, escaladând stări diferite la poluri opuse ca intensitate și structură, in timpul aceleiași zile. Tot lor le sunt caracteristice manifestările necontrolate de agresivitate și furie care duc de multe ori la autovătămare. Amenință adesea cu suicidul atât direct cât și indirect și acest lucru nu trebuie desconsiderat pentru că uneori ei chiar o fac.
În ultima vreme, dintre toate tulburările de personalitate, tulburarea de personalitate borderline (TPB) a ocupat un loc fruntaș pe lista de interes a clinicienilor. Ei sunt de părere că această tulburare nu poate fi tratată, dar cercetările din domeniu au dovedit de multe ori contrariul. De aceea au fost publicate multe cercetări in acest scop care au dovedit că există tratament pentru această tulburare (Zanarini și colaboratorii. 2010).
Conform DSM-5, tulburarea de personalitate borderline se diferențiază de stilul de personaliate borderline prin faptul că Tulburarea de personalitate borderline se află la granița dintre nevroză și psihoză, de aici și numele de linia de graniță.
Persoanele care manifestă tulburare de personalitate borderline pot fi diagnosticate prin următoarele caracteristici (enumăr aici doar câteva):
- Relații care se remarcă prin instabilitate și intensitate, devalorizare și hiperidealizare.
- Comportament dezordonat și necontrolat care poate fi autodistructiv cum ar fi relațiile sexuale haotice, consumul de substanțe, furtul, minciuna, mancatul compulsiv.
- Instabilitate afectivă cu episoade depresive repetate, anxietate care de obicei durează puțin.
- Lipsa controlului furiei.
- Senzația de gol interior.
- O ambivalență continuă în legătură cu identitatea sexuală, carieră, valori.
- Trăirea continuă a unui episod de abandon pe care, dacă nu îl au și-l crează.
- Și altele…
Conform studiilor care au fost făcute pe acestă temă, subiecții care ajung să manifeste tulburare de personalitate de tip borderline sunt într-un continuu efort de a evita abandonul real sau imaginar (Othmer și Othmer, 2002).
Evaluarea unei persoane care manifestă tulburare de personalitate de tip borderline
Două aspecte sunt foarte importante atunci când dorim să stanilim un diagnostic de tulburare de personalitate borderline: atât observarea atentă a individului in timpul interviului, dar și coanamneza (informarea cu privire la comportamentul subiectului din surse apropiate- rude, aparținători) pentru că este important să putem valida informațiile pe care ni le dă subiectul. Testarea psihologică este de asemenea foarte importantă și aceasta se face prin diverse teste puse la dispoziție de psihologia clinică, exemplu: Interviul Clinic structurat pentru Tulburările de personalitate, SCID-5, dar și teste proiective ca Rorschach și TAT.
Din cauza instabilității emoționale cât și ambivalenței pe care un pacient cu tulburare de personalitate de tip borderline le manifestă, procesul de diagnosticare poate fi deosebit de dificil. El își manifestă toate acestea și în relația cu clinicianul. Pentru a fi un câștig, relaționarea dintre cei doi trebuie să fie controlată de clinician. Clinicianul trebuie să formuleze întrebări deschise, să nu fie directiv pentru că dacă atitudinea acestuia este directivă, îl poate bloca și chiar duce în angoasa de abandon pe pacientul border (Ackley și colaboratorii, 2011). Practic clinicianul trebuie să adopte o atitudine ”de mijoc” în care să gestioneze cu grijă relația, nici prea permisiv, dar nici prea intruziv, să aibă tot timpul în vedere instabilitatea emoțională patologică a pacientului și să țină tot timpul cont de aceasta. Doar în felul acesta pacientul se poate deschide și se poate crea relația terapeutică.
Adesea este frustrant pentru clinician pentru că el trebuie să accepte tot timpul ambivalența pacientului. Clinicianul este când hiperidealizat când devalorizat (Othmer, 2002).
Abordări și intervenții în tulburarea de personalitate borderline
Pentru a face un diagnostic diferențial în tulburarea de personalitate de tip borderline avem nevoie să luăm în calcul și alte tulburări de personalitate de pe Axa II și anume: tulburarea de personalitate pasiv-agresivă, tulburarea de personalitate histrionică, tulburarea de personalitate dependentă și tulburarea de personalitate schizotipală.
Comorbiditățile cele mai des înâlnite de pe Axa I sunt anxietatea generalizată, tulburarea de panică și distimia.
Mai putem întâlni și alte sindroame cum ar fi psihoze reactive tranzitorii, tulburarea schizoafectivă, ipohondria sau tulburarile disociative, fuga psihogenă.
Se bănuiește, conform studiilor din acest domeniu, că tulburarea de personalitate de tip borderline este din ce în ce mai întâlnită în ultima vreme ea putând fi clasată pe locul întâi în randul tulburărilor de personaliate. Totodată se consideră că este cea mai dificilă și frustrantă tulburare pentru clinician. Este foarte important ca pacientul să-și dorească să fie tratat și ajutat, de aceea este nevoie de o evaluare foarte atentă a nivelulului de funcționare și deschidere ale acestuia.
Psihoterapia individuală este considerată cea mai eficientă pentru tratarea pacientului cu tulburare de personalitate borderline (TPB).
Waldinger, (1986) avea în vedere cinci modalități de abordare pentru pacientul care suferă de tulburare borderline:
- Este foarte importantă abordarea terapeutului, el nu trebuie să fie directiv și este foarte important să fie prezent și foarte implicat în procesul terapeutic și în modelarea comportamentului pacientului.
- Este nevoie de o clarificare a condițiilor pentru actul terapeutic, stabilirea limitelor, dar și a cadrului terapeutic. Dată fiind structura unui pacient cu TPB, pot exista probleme legate de plata unei ședințe, relația de transfer-contratransfer, programarea ședințelor.
- Trebuie păstrată o limită în legătură cu comportamentele și afectele pacientului.
- Descurajarea comportamentului autodistructiv.
- Este foarte important să se acorde o atenție deosebită contratransferului.
Dacă simți că te regăsești în cele descrise mai sus, te aștept să facem împreună o evaluare clinică care susține baza terapiei!
Articol documentat și scris de Pițu Nicoleta-Psiholog Clinician